După ce au luat cina ieri în incinta hotelului la care sînt cazaţi, fotbaliştii portughezi au avut parte de o surpriză din partea selecţionerului Luiz Felipe Scolari. Brazilianul le-a scris jucătorilor un mesaj de încurajare pe o coală A4, strecurînd apoi foile pe sub uşile camerelor fiecăruia dintre ei. Dacă pînă acum le transmitea îndemnuri inspirate din “Arta războiului” (Sun Tzu) sau din alte scrieri cu mesaj mai agresiv, acum Felipao a ales un citat dintr-un poem scris de Eleanor Roosevelt.“Am visat ceva. Am visat că mă plimbam pe o plajă şi Dumnezeu era alături de mine. Pe cer erau proiectate imagini din timpul vieţii mele. Pentru fiecare scenă rămîneau în urmă două urme de tălpi. Una era a mea şi cealaltă a Domnului. Cînd ultima dintre ele a apărut, am privit în urmă şi am observat că în multe situaţii era doar urma piciorului meu. Asta se întîmpla în momentele grele din viaţa mea! L-am rugat: Doamne, spune-mi că vei fi cu mine mereu! Iar Domnul mi-a răspuns: Atunci cînd credeai că eşti singur, Eu vegheam deasupra ta şi îţi linişteam sufletul!”. Sînt cuvintele emoţionante transmise de Scolari elevilor săi cu numai o zi înaintea sfertului de finală contra Germaniei, o partidă decisivă în drumul spre glorie al generaţiei lui Cristiano Ronaldo.
ifotbal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu